''Am remarcat, nu fără surpriză, că acest lucru este văzut de anumiți colegi ca o introducere a unei noi linii de divizare, ca o nouă Cortină de Fier între Est și Vest. Nu aceasta este intenția'', a subliniat Juncker într-o conferință de presă la Bruxelles, scrie Agerpres.
Liderii statelor membre au încercat vineri dimineață, în absența premierului britanic Theresa May, să își apropie pozițiile cu privire la viitorul Uniunii Europene, elaborând proiectul unei declarații solemne comune pe care o vor publica pe 25 martie, cu ocazia unui summit care va marca 60 de ani de la semnarea Tratatului de la Roma.
Menționarea, în acest text, a posibilității ca unele state să avanseze în anumite domenii este combătută însă de țările membre est-europene, începând cu Polonia și Ungaria.
''Nu vom încerca să schimbăm tratatele. Așa-zisa Europă cu mai multe viteze (...) există deja, și nu doar în ceea ce privește zona euro sau spațiul Schengen'', două realizări majore ale UE la care nu participă toate cele 28 de state membre, a spus Juncker.
Pe de altă parte, șeful executivului comunitar și-a exprimat speranța că îi va vedea într-o zi 'pe britanici urcând din nou în barca' europeană.
''Sper că va veni o zi când britanicii vor urca din nou în barca'' europeană, a spus Jean-Claude Juncker, referitor la viitorul Uniunii Europene după retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.
"Dar Brexit-ul nu este sfârșitul Uniunii Europene, nici sfârșitul tuturor evoluțiilor noastre și nici sfârșitul ambițiilor noastre continentale. Problema Brexit încurajează alte state membre să continue, din păcate fără britanici'', a spus președintele CE.