"Trebuie să admitem că, în toate eşaloanele puterii, extremismul violent, lăcomia, setea de putere sunt alimentate de situaţiile în care instituţiile guvernamentale sunt fragile, liderii politici sunt incompetenţi şi lipsiţi de integritate. Corupţia din instituţiile guvernamentale alimentează infracţionalitatea, extremismul şi starea de nemulţumire din societate, contribuind inclusiv la criza globală a refugiaţilor", a declarat John Kerry la Forumul Economic Mondial de la Davos.
În acest context, Kerry a reamintit că actele de corupţie au generat crizele din Irak, Nigeria, Siria, Ucraina, Libia şi Yemen.
"Administraţia Barack Obama va dubla contribuţiile pentru combaterea corupţiei în întreaga lume, aceasta este o prioritate a Statelor Unite. Corupţia a devenit o problemă mai degrabă internaţională, nu doar internă; corupţia este un pericol societal şi devine un instrument de recutare pentru grupurile extremiste", a insistat şeful diplomaţiei americane.