Joe Biden a declarat că forțele NATO vor fi mobilizate la granița flancului estic și își vor apăra fiecare centimetru cu toate forțele.
"Vreau să fie clar, forțele noastre nu vor fi angrenate în luptă cu trupele rusești, în Ucraina. Forțele noastre nu merg în Europa pentru a lupta în Ucraina, ci pentru a ne apăra aliații din NATO, în cazul în care Putin decide să continue să se îndrepte către vest. Cu acest scop am mobilizat trupe americane terestre, aeriene, navale, pentru a apăra statele membre NATO, între care Polonia, România, Letonia, Lituania și Estonia. Și ca să fiu foarte clar, Statele Unite și aliații noștri vor apăra fiecare centimetru al NATO cu toată forța!", a spus Joe Biden.
"A crezut că Occidentul şi NATO nu vor răspunde. Dar Putin s-a înșelat. Suntem pregătiți, suntem uniți și rămânem împreună și asta vom face. Putin este acum mai izolat ca oricând de restul lumii. Rubla a pierdut deja 30% din valoare. Bursa de la Moscova a pierdut 40% din valoarea ei, iar comerțurile rămân suspendate. Economia Rusiei se clatină și doar Putin este singurul vinovat pentru asta", a mai spus Biden.
"Când va fi scrisă istoria acestei ere, războiul lui Putin împotriva Ucrainei va fi lăsat Rusia mai slabă și restul lumii mai puternică. Dacă dictatorii nu plătesc preţul pentru agresiunea lor, ei provoacă şi mai mult haos", a încheiat Biden.