Preşedintele Joe Biden, în vârstă de 80 de ani, a fost operat în luna februarie pentru a i se îndepărta de pe piept o leziune "minoră" a pielii, care s-a dovedit a fi canceroasă, a declarat vineri medicul său, spunând că "tot ţesutul canceros a fost îndepărtat cu succes", transmite AFP, relatează agerpres.ro.
Natura leziunii canceroase, detectată şi îndepărtată în timpul examinării medicale de rutină a preşedintelui SUA din 16 februarie, are o natură care "nu tinde să se răspândească sau să provoace metastaze", a spus medicul Kevin O 'Connor într-un raport făcut public de Casa Albă, adăugând că "nu mai este nevoie de niciun tratament suplimentar". El a mai raportat că zona în care era leziunea "s-a vindecat bine".
Biopsia a confirmat că preşedintele a avut un carcinom bazocelular, diferit de formele mai grave de cancer de piele, cum ar fi melanomul. Supravegherea dermatologică a preşedintelui american va continua ca parte a asistenţei medicale obişnuite, potrivit recomandării medicului președintelui.
În urma examinării fizice de luna trecută, medicii l-au declarat pe Joe Biden sănătos şi "apt pentru serviciu".
Leziunea a fost inițial îndepărtată în timpul examenului medical anual al lui Biden din februarie. Casa Albă a anunțat că leziunea a fost îndepărtată la momentul respectiv pentru testare. Intervenția suferită de președintele american a avut loc pe 16 februarie, la Centrul Medical Militar Walter Reed din Washington.
Și Prima doamnă - Jill Biden a avut o procedură la începutul acestui an pentru a elimina leziuni similare, scrie CNN.
Potrivit unei scrisori din ianuarie a medicului O’Connor, Jill Biden a suferit o intervenție chirurgicală prin procedeul chirurgical Mohs, aplicat și în cazul președintelui Joe Biden. Intervenția a avut loc pentru a elimina o leziune de deasupra ochiului drept, care fusese descoperită în timpul unui control de rutină pentru cancerul de piele.
„Procedura a confirmat că leziunea mică era carcinom bazocelular. Tot țesutul canceros a fost îndepărtat cu succes”, a scris O’Connor în raportul medical.
În același timp, în timpul unei consultări preoperatorii, O'Connor a remarcat că „a fost identificată o zonă suspectă în partea stângă a pieptului în cazul Primei Doamne”. Și în această zonă s-a intervenit chirurgical prin procedura Mohs (microchirurgie Mohs).
Raportul lui O’Connor este ultimul privind starea de sănătate a președintelui înainte ca Joe Biden să-și anunte o nouă candidatura pentu Casa Albă.
Carcinomul bazocelular al pielii este unul din cele mai frecvente tipuri de cancer din SUA, iar tratamentul poate fi foarte eficient atunci când cancerul este detectat devreme.
Aceste tipuri de cancer se prezintă adesea ca niște pete de decolorare și descuamare și pot provoca ulcerații sau răni și, în unele cazuri, pot deveni foarte mari și inestetice. De asemenea, pot metastaza sau se pot răspândi în organele interne și pot provoca disfuncții ale organelor care duc chiar la deces.
În Raportul medical se amintește de „mersul rigid” al președintelui. Medicii i-au prescris orteze personalizate, se mai arată în document. El continuă să se antreneze cinci zile pe săptămână, iar rețeta pentru lentile de contact a fost actualizată.
De asemenea, în urma unui examen neurologic „extrem de detaliat” nu a fost găsit niciun rezultat care să indice un accident vascular cerebral, scleroza multiplă sau boala Parkinson.