Jean-Claude Juncker a comunicat vineri lista membrilor viitorului Executiv european, care va număra nouă femei, la fel ca actuala Comisie. Din cei 28 de comisari, 15 aparţin dreptei şi centrului-dreapta, cinci sunt din partea liberalilor şi opt din partea socialiştilor, scrie Mediafax.ro.
La Bruxelles circulă numeroase zvonuri privind atribuirea principalelor portofolii, în special economice.
"Echipa Juncker va fi puternică. Dar diferită de ceea ce aşteaptă unii. Portofoliile sunt atribuite unor persoane, nu unor ţări", a subliniat luni într-un mesaj pe Twitter şeful de cabinet al lui Juncker, Martin Selmayr. Într-un mesaj postat pe Twitter, el a afirmat că vor fi "surprize".