Cinci indivizi înarmați au intrat într-un magazin de bijuterii și au sechestrat angajații magazinului, până la deschiderea seifului.
Angajații magazinului au fost sechestrați timp de 2 ore, până la sosierea proprietarului, o femeie în vârstă de 52 de ani, singura care putea deschide seiful plin de bijuterii, potrivit publicației La Stampa.
Potrivit rapoartelor oferite de către poliție, joi, la ora 8 dimineața, o bandă alcătuită din cinci persoane au intrat în magazinul aflat în zona Lambrate, unde au tâlhărit și sechestrat angajații. Conform martorilor, doi dintre aceștia erau înarmați cu arme de foc.
Conform proprietarei, au fost furate bijuterii în valoare de un milion de euro. Poliția face cercetări pentru a identifica cei cinci tâlhari.