IULIA TIMOŞENKO, fostul premier ucrainean, va pleca în Germania pentru a primi îngrijiri medicale, a anunţat luni partidul acesteia pe site-ul său de Internet, relatează AFP.
Iulia Timoşenko, artizana "revoluţiei portocalii" în 2004 şi fost premier, care suferă de hernie de disc, a apărut într-un scaun cu rotile după eliberarea sa surpriză din închisoare, sâmbătă, la scurt timp după destituirea preşedintelui Viktor Ianukovici.
Aproximativ 5.000 de persoane au protestat duminică seara în Piaţa Independenţei din Kiev faţă de revenirea fostului premier Iulia Timoşenko în politică, relatează agenţia rusă Itar-Tass în pagina electronică.
"Revenirea Iuliei Timoşenko nu s-a aflat pe lista de solicitări a manifestanţilor din Piaţa Maidan. S-a cerut schimbarea întregului sistem de conducere a ţării", se arată într-o rezoluţie adoptată la finalul manifestaţiei din capitala Ucrainei.
Fostul premier Iulia Timoşenko, condamnată în 2011 la şapte ani de închisoare pentru abuz de putere în urma semnării acordurilor în domeniul gazelor cu Rusia, a fost eliberată sâmbătă din spitalul penitenciarului de la Harkov, unde primea îngrijiri medicale pentru o hernie de disc. Eliberarea sa a avut loc după ce Parlamentul de la Kiev a aprobat, vineri, un proiect de lege care abroga articolul din Codul Penal în baza căruia a fost condamnată Iulia Timoşenko.
După ce a fost eliberată, Iulia Timoşenko a venit în Piaţa Independenţei din Kiev, unde s-a adresat manifestaţilor.