"Oceanul Atlantic este departe, iar operaţiunea flotei iraniene ar putea dura cinci luni", a declarat contraamiralul Touraj Hassani, adjunctul comandantului Forţelor Navale iraniene, citat de agenţia de presă IRNA.
Printre navele militare care vor fi trimise în Oceanul Atlantic se numără distrugătorul Sahand, care este şi portelicopter, conform Mediafax.
Touraj Hassani a declarat în decembrie 2018 că Iranul va trimite două sau trei nave militare într-o misiune în Venezuela. Un alt oficial de rang înalt de la Teheran a argumentat că navele iraniene au dreptul de a se afla în apropierea apelor teritoriale ale Statelor Unite în contextul în care şi portavioane americane navighează în largul Iranului.