Două rachete Qadr H au fost lansate din nordul Iranului și au lovit ținte situate la 1.400 de kilometri, în sud-estul țării.
Marți au fost efectuate teste similare din silozuri subterane, amplasate în diverse locuri din Iran. Testele au avut ca scop 'să demonstreze puterea de descurajare a Iranului și de asemenea capacitatea Republicii Islamice de a contracara orice fel de amenințare împotriva revoluției (islamice), statului și suveranității țării', potrivit agenției de presă Isna.
La începutul lunii ianuarie, televiziunea iraniană a difuzat imagini dintr-o bază subterană conținând rachete cu rază lungă de acțiune de circa 1.700 km.
Iranul a efectuat cel puțin un test reușit cu tipul respectiv de rachete în luna octombrie și, potrivit ONU, aceasta constituie o încălcare a unei rezoluții datând din 2010 privind interzicerea utilizării de către Iran a rachetelor balistice capabile să transporte arme nucleare.