Rezian a fost condamnat pentru spionaj, în Iran, anul trecut.
Identitatea deţinuţilor nu a fost dezvăluită, dar în închisorile Republicii islamice se află doar patru americani, scrie Mediafax.
Oficiali iranieni au exercitat presiuni în vederea unui schimb de deţinuţi.
În afară de Rezian, The Associated Press scrie că printre americanii deţinuţi în Iran se mai află fostul puşcaş marin Amir Hekmati din Flint (Michigan), pastorul Saeed Abedini din Boise (Idaho) şi Siamak Namazi, un om de afaceri şi fiul unui politician din perioada şahului.
Agenţia americană adaugă că un fost agent FBI Robert Levinson, a fost dat dispărut în Iran în 2007, în timp ce lucra pentru CIA într-o misiune neautorizată în domeniul informaţiilor.
The Washington Post a anunţat că nu există nicio confirmare oficială americană cu privire la eliberarea reporterului său.
Potrivit agenţiei iraniene Fars, numele celor eliberaţi sunt Rezaian, Hekmati şi Abedini. Ea nu a oferit numele celui de-al patrulea deţinut.