Purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, țara care este principalul sponsor al Hamas în lupta împotriva Israelului, a fost cel care a anunțat că oficialii Hamas „au declarat că sunt gata să ia măsurile necesare pentru a elibera cetățenii și civilii deținuți de grupurile de rezistență, dar ideea lor a fost că astfel de măsuri necesită pregătiri care sunt imposibile sub bombardarea zilnică de către sioniști (titulatura folosită de Iran pentru Israel și cetățenii statului - N.R.) împotriva diferitelor părți ale Gazei”, scrie Times of Israel.
Nasser Kanaani a mai precizat că Hamas „deține capacitatea militară de a continua să reziste pe teren mult timp”.
Pe de altă parte, organizația teroristă nu a recunoscut că a făcut o astfel de ofertă, potrivit ToI.