"Inundațiile din Niger au afectat 87.037 de persoane, 11.558 gospodarii și au provocat 25 de decese", conform datelor publicate de Biroul Organizației Națiunilor Unite pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (OCHA) din Niamey, consultate de AFP.
Toate regiunile sunt afectate în diferite grade de aceste intemperii consecutive unor ploi abundente care au lovit această țară începând cu mijlocul lunii iulie, a indicat agenția ONU.
Pe lângă numărul mare de victime umane, morți, răniți și importante pagube materiale, ONU deplânge și distrugerea caselor și a fermelor, precum și moartea animalelor domestice.
Sezonul ploios care a debutat în luna iunie se apropie de sfârșit în această țară saheliană foarte săracă, confruntată adesea cu severe crize alimentare cauzate de secete sau inundații.
În anul 2014, inundațiile au ucis zeci de persoane și au lăsat sute de mii de oameni fără adăpost, potrivit cifrelor oficiale citate de AFP.