A fost stare de urgență în India. Două avioane de luptă ale Forțelor Aeriene Indiene s-au ciocnit în zbor și s-au prăbușit în apropiere de Gwalior din Madhya Pradesh.
Este vorba de un Suhoi 30 și un Mirage 2000. Piloții de pe Su-30 au supraviețuit cu răni ușoare impactului, în timp ce pilotul de pe cealaltă aeronavă a murit, scrie IndiaToday. Acesta a lăsat în urmă doi copii.
Accidentul, care poate să fi avut loc din cauza unei coliziuni în aer, ar fi avut loc dimineața, la ora locală 5.30. Ambele avioane de luptă decolaseră de la baza Forțelor Aeriene Gwalior în cadrul unui antrenament, iar epava aeronavei prăbușite a fost găsită în Bharatpur și Morena.
News| 2 #IndianAirForce Jets Sukhoi-30 and Mirage 2000 aircraft Crash after Mid-Air Collision during training exercise near Madhya Pradesh. Both aircrafts had taken off from the Gwalior Air Base. pic.twitter.com/2SCMHLxNhA
— Khurram Zubair (@Khurram__z) January 28, 2023
O echipă de la cea mai apropiată stație a Forțelor Aeriene a fost trimisă de urgență la fața locului.
Forțele indiene au refuzat să dea detalii cu privire la avioanele implicate în accident.
Imediat după accident, oficialii din cadrul Ministerului Federal al Apărării au declarat că vor porni o investigație pentru a stabili ce s-a întâmplat.