Decizia vine la două zile după revocarea de către New Delhi a autonomiei constituţionale a părţii Caşmirului asupra căreia deţine controlul şi pe care Pakistanul o revendică, relatează AFP.
”Ne vom rechema ambasadorul la New Delhi şi-l vom expulza pe-al lor”, a anunţat ministrul pakistanez de Externe Shah Mehmood Qureshi la televiziunea pakistaneză ARY news.
De asemenea, Guvernul pakistanez a anunţat, într-un comunicat, ”suspendarea comerţului bilateral” cu India.
Tensiunile dintre Pakistan şi India s-au amplificat după ce Administraţia de la New Delhi a anulat luni Articolul 370 al Constituţiei indiene, care conferea statut special statului Jammu-Kashmir. Pakistanul şi India revendică în totalitate regiunea Kashmir, dar ambele ţări, care sunt puteri nucleare, deţin controlul doar asupra unor zone din această provincie.
Islamabadul a condamnat vehement decizia Administraţiei de la New Delhi privind Kashmirul, a avertizat că va apăra locuitorii din această regiune şi a decis sesizarea Consiliului de Securitate ONU.