Potrivit The New Indian Express, copilul a fost atacat de reptila veninoasă în timp ce se juca în fața casei familiei sale. Mai exact, șarpele s-a încolăcit în jurul brațului micuțului, înainte de a-l mușca.
Băiatul și-a scuturat brațul pentru a elibera reptila, dar nu a putut să o miște. Drept urmare, acesta și-a folosit dinții pentru a mușca din corpul reptilei, fapt ce a cauzat moartea acesteia.
Din fericire, copiul nu a suferit în urma mușcăturii șarpelui și asta deoarece, odată ajuns la spital, medicii au constatat că este vorba despre o "mușcătură uscată", ceea ce înseamnă că șarpele nu a eliberat venin.
Districtul Jashpur, unde a avut loc atacul, este cunoscut pentru șerpii cu peste 200 de specii care trăiesc în zonă.