Incidentul a avut loc la orele dimineții în Diyarbakirm un oraș situat aproape de Gaziantep. Scandalul a izbucnit în timpul procesului de vot și, în doar câteva minute, a escaladat într-o luptă cu arme, pietre și bastoane.
Un bărbat a murit pe loc după ce a fost împușcat, iar alte 12 persoane au fost rănite. Echipele medicale s-au străduit minute în șir să ajungă în zona conflictului pentru a acorda primul ajutor, însă fără rezultat. Două ambulanțe au fost avariate pe drum de oamenii furioși. Pentru întărire, jandarmii au fost trimiși în zonă cu autobuze, dar au fost opriți de scandalagii.
Un incident a avut loc și într-un oraș de la coasta Mării Negre, unde candidatul membru al Consiliului Municipal a murit în urma unui atac de cord.