Tarik Hassane, student la medicină în Sudan, care a pledat vinovat în februarie, și Suhaib Majeed, student la fizică prezentat ca mâna sa dreaptă, au primit o pedeapsă minimă de cel puțin 20 de ani, a precizat judecătorul londonez Alan Wilkie.
'Este șocant, tragic și deplorabil că voi, doi tineri britanici, educați în sistemul școlar din Regatul Unit, urmând cursuri la universitate, puteți fi atât de influențați de versiunea sanguinară a Islamului, specifică grupării Stat Islamic, încât ați decis să întoarceți armele împotriva concetățenilor și a celor a căror misiune este de a-i proteja pe străzile propriului vostru oraș', a deplâns judecătorul.
La încheierea procesului, Suhaib Majeeb a fost găsit vinovat de complot în vederea comiterii unei crime și de pregătirea unor acte teroriste.
Cei doi londonezi au fost acuzați de pregătirea unui atac împotriva unui comisariat și a unei cazărmi militare în vestul Londrei.
'Intenția lor era de a procura un scuter pe care intenționau să-l utilizeze pentru a trage asupra poliției, a soldaților sau a trecătorilor. Nu intenționau să moară ca martiri ceea ce mă face să spun că intenționau mai întâi să semene panică și să ucidă', a subliniat Dean Haydon, șeful celulei antiteroriste de la Scotland Yard.