Cei aproape 300 de pompieri care intervin pe teren sunt ajutaţi de 29 de avioane care aruncă din aer cantităţi mari de apă deasupra zonei cuprinse de flăcări, relatează Reuters.
Aproape 1.000 de persoane au fost evacuate din locuinţele lor ca măsură de precauţie, în principal în municipalitatea Estepona, o zonă foarte apreciată de pensionari şi de turiştii britanici.
🔴 Helicóptero #Brica orbita el #IFJubrique antes de dejar en tierra a la brigada.
— INFOCA (@Plan_INFOCA) September 9, 2021
⛰️ Mala orografía.
🌬️ Viento cambiante de poniente a levante y viceversa.
Comienza a trabajar el contingente aéreo. pic.twitter.com/rPBotKeg05
Pompierul care a decedat avea vârsta de 44 de ani și era unul dintre salvatorii care încercau să aducă sub control incendiul.
Potrivit serviciilor de urgență, incendiul a izbucnit miercuri și de atunci au ars circa 2.000 de hectare din zona dens împădurită cunoscută sub numele de Sierra Bermeja.
Până la finalul lunii august, incendiile de vegetaţie au distrus 74.260 de hectare în Spania, peste media ultimilor 10 ani, însă mult sub cele 190.000 de hectare distruse în 2012.
Autorităţile estimează că ar putea fi vorba despre un incendiu provocat, în contextul în care flăcările au izbucnit în mai multe locuri în acelaşi timp.