Incendii Grecia. Incendii devastatoare au cuprins Grecia la începutul acestei săptămâni. Grecia este destinația preferată a românilor. Apreciată atât pentru frumusețile sale naturale cât și pentru minunata gastronomie, Grecia reprezintă principala destinație de vacanță a românilor. La ora actuală, în jur de 100.000-120.000 de români își petrec vacanța în Grecia.
Despre situația turiștilor români aflați în Grecia în plină stare de alertă de incendiu, șeful ANAT, Nicoale Demetriade, a declarat că nu sunt probleme până în prezent,
Incendii Grecia. „Nimeni, niciun turist român nu e afectat de incendiul produs în apropierea Atenei, pentru că toți turiștii români sunt în alte zone de interes. Acea zonă e dedicată în principal turiștilor eleni, nu putea un român să fie acolo. Noi ne-am interesat la toate agențiile de turism românești care au vândut Grecia. N-a fost raportat niciun caz de afectare a unui turist. Trebuie să fim cu toții extrem de prevăzători în viitor pentru orice poate să apară din cauze naturale și să fim mult mai vigilenți”, a spus Nicolae Demetriade, potrivit digi24.ro
Incendii Grecia. Nicolae Demetriade anunță că turiștii români nu trebuie să renunțe la planurile lor de vacanță.
Incendii Grecia. Bilanț devastator
Incendii Grecia. 74 de persoane au murit și circa 200 au fost rănite în urma celor mai grave incendii din ultimul deceniu. Din aer, amploarea distrugerilor îţi taie răsuflarea. Străzi altă dată pline de viaţă, cu restaurante şi terase, arată acum ca nişte uriaşe cimitire. Doar într-un oraş, au ars o mie de case şi peste 300 de maşini.
Incendii Grecia. Imaginile groazei: "Staţiunea Mati, pur şi simplu, nu mai există!"
Incendii Grecia. Salvatorii din Grecia continua să caute supravieţuitori sau victime ale devastatorului incendiu. Din păcate, aceştia se aşteptă ca numărul persoanelor decesate să crească.
Bilanţul tragediei din Grecia: 76 de morţi şi 187 de răniţi.
Incendii Grecia. Mulţi oameni au fugit în mare pentru a încerca să scape de flăcările care pur şi simplu au devastat staţiunea Mari, aflată la est de Atena. Flăcările au transformat pădurile de pin în cenusă şi au distrus mii de clăduru.
"Mati nu mai există", a spus Evangelos Bournous, primarul din Rafina. Conform acestuia, peste 1.000 de clădiri şi 300 de maşini au fost distruse de incendiu, în această localitate.
Incendii Grecia. Potrivit primarului Marathon, Ilias Psinakis, aproximativ 3.000 de case au fost distruse de incendiul, în staţiunile Mati si Rafina. De asemenea, el a precizat că propria sa casă a fost cuprinsă de flăcări.
Incendii Grecia. Mati este o staţiune populară pentru turiştii greci, în special pensionari și copii care merg în taberele de vacanță.
Vântul puternic, având o viteze de peste 100 de kilometri pe oră, din Mati a cauzat un avans extrem de rapid al incendiului.
Incendii Grecia. Luni, Mati era un paradis de vacanță. Acum prezintă o scenă aproape apocaliptică.
Incendii Grecia. Două aeronave MApN, trimise în sprijinul autorităților elene
Incendii Grecia. Peste 100 de oameni sunt dispăruţi
Incendii Grecia. Chiar şi acum, peste 100 de oameni sun daţi dispăruţi.
Premierul grec Alexis Tsipras a declarat trei zile de doliu naţional în memoria persoanelor decedate în urma incendiilor.
Ministerul român de Externe a anunţat că reprezentanții Ambasadei ţării noastre la Atena au întreprins, în regim de urgență, demersuri pe lângă autoritățile locale pentru a afla dacă se află români printre victime.
Incendii Grecia. Militarii români pleacă spre Grecia pentru a oferi ajutor autorităților și populației după dezastrul provocat de incendiile de vegetația.
”Aeronavele Forțelor Aeriene Române și cei aproximativ 20 de militari - membri ai echipajelor și personal auxiliar - vor decola spre Grecia astăzi, 25 iulie, în jurul orei 10.00, din Baza 90 Transport Aerian din Otopeni.
Incendii Grecia. ALERTĂ pentru turişti: Harta zonelor afectate!
Aeronava C-27 J Spartan, configurată pentru stingerea incendiilor, precum și aeronava C-130 Hercules, pentru sprijin logistic, sunt puse la dispoziție de Ministerul Apărării Naționale în cadrul mecanismului de protecție civilă al Uniunii Europene care coordonează răspunsul la dezastrele naturale și provocate de om la nivelul UE, permițând acordarea asistenței coordonate, eficace și rapide în sprijinul populațiilor afectate”, a anunțat un comunicat al MAPN, miercuri dimineață.
Incendii Grecia. Autorităţile au somat populaţia din zonele afectate să facă totul pentru a se salva, să nu se gândească la locuinţe sau la bunuri. Iar spitalele au făcut un apel pentru sânge, pentru a trata arşii.
"Vreau să cred că, în ciuda condiţiilor meteorologice adverse, vom face tot ceea ce este omeneşte posibil pentru a controla focul", Alexis Tsipras, premierul Greciei.
Incendii Grecia. Bilanț cutremurător al incendiilor din Grecia: 74 de morţi şi aproape 200 de răniţi
Incendii Grecia. "Ce mă supără cel mai tare, un lucru pe care trebuie să îl port în inimă, este că este oribil să vezi lângă tine o persoană care se îneacă şi să nu poţi să o ajuţi", spune un supravieţuitor.
Incendii Grecia. Bilanţul victimelor e cel mai negru din 2007 încoace, iar flăcările nu dau semne că s-ar domoli. Cel puţin 26 de morţi au fost descoperiţi în curtea unei vile din staţiunea Mati, aflat la aproximativ 40 de kilometri nord-est de Atena.
Incendii Grecia. "Unii dintre ei se cunoşteau, pentru că au fost găsiţi în grupuri de câte trei sau patru. Ar putea fi vorba despre prieteni, familii sau rude care încercau să se protejeze reciproc şi se îmbrăţişau", a declarat un membru Crucea Roşie.
Incendii Grecia. În urma tragediei, Grecia a solicitat activarea mecanismului de protecţie civilă al Uniunii Europene. Cipru a trimis un avion militar cu 60 de pompieri, iar două avioane de luptă împotriva incendiilor au plecat din Spania către Atena. De asemenea, Italia, Germania, Croaţia și România au oferit ajutoare.