Un individ a deschis focul la Universitatea de Sud din Texas, rănind două persoane într-un cămin studenţesc. Una dintre persoanele rănite a murit în drum spre spital, relatează ABC News.
Incidentul a avut loc în Campusul Houston al universităţii, a declarat Kendrick Callis, purtătorul de cuvânt al instituţiei, scrie Mediafax.
Campusul a fost securizat de forţele de ordine, iar autorul atacului a fost reţinut.
O persoană a fost ucisă, iar alte trei au fost rănite vineri dimineaţă, într-un alt atac armat, comis la o universitate din statul american Arizona.
Atac armat la o universitate din Arizona. Un bărbat a deschis focul: 1 mort și 3 răniți
Un alt atac armat a avut loc într-un colegiu din Oregon, pe 1 octombrie. Atunci, cel puțin 10 persoane au fost ucise, după ce un bărbat a deschis focul.