Japonia va elimina tariful de 15% la importurile de vin din SUA în cinci până la șapte ani, pe baza unui acord comercial bilateral care se preconizează să fie semnat la sfârșitul lunii, anunţă publicaţia Nikkei.
Acordul va reduce prețul vinului american în Japonia cu aproximativ 10%, ceea ce îl va avantaja în competiţia cu importurile europene și va oferi consmatorilor mai multe opțiuni. Vinul european se bucură deja de un statut non-tarifar obţinut printr-un pact economic Japonia-UE, care a intrat în vigoare în acest an.
Prim-ministrul japonez, Shinzo Abe și președintele SUA, Donald Trump, au convenit asupra unui cadru general comercial la sfârșitul lunii august, cei doi lideri fiind așteptați să încheie un acord formal la sfârșitul acestei luni, la finalul reuniunii Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite de la New York, scrie Mediafax.
Acordul va reduce, de asemenea, treptat, tariful de 33,5% al Japoniei la carne de vită americană, la nivelul de 9% până în aprilie 2033.
Alături de carnea de vită și carnea de porc, vinul este un produs de top în ceea ce priveşte exporturile Statelor Unite, iar comercianţii din Washington au cerut abrogarea tarifului.