„Din punct de vedere juridic, recunoașterea independenței statelor baltice este lipsită de valabilitate întrucât decizia a fost luată de un organism neconstituțional”, a declarat o sursă parlamentară rusă, citată sub rezerva anonimatului de agenția Interfax și preluată de Agerpres. (sic!)
Aceeași sursă a apreciat că un răspuns la această problemă va fi similar cu cel dat în cazul Crimeei, amintind că Procuratura Generală a Rusiei a calificat ca 'ilegală' decizia luată în 1954, în perioada URSS, prin care peninsula de la Marea Neagră a fost atașată la Ucraina, la inițiativa secretarului general de atunci al PCUS, Nikita Hrușciov, de origine ucrainean.
În comunicatul Procuraturii cu privire la Crimeea, teritoriu anexat în martie anul trecut la Federația Rusă, se preciza că prezidiile Consiliilor Supreme ale RSFS Rusă și Uniunii Sovietice nu aveau prerogative de a lua decizii în legătură cu structura teritorială a republicilor ce formau URSS.
În același timp, sursa Interfax a fost de părere că răspunsul Procuraturii Generale la noua solicitare a deputaților ruși trebuie să fie 'unul mai echilibrat'. 'Prin considerarea unor decizii cruciale ca fiind ilegale se poate merge prea departe — până la problema legalității creării URSS și a altor state. Trebuie să se țină cont nu numai de aspectul juridic, ci și de cel politic', a afirmat sursa citată.
Newsru.com notează că solicitarea parlamentarilor ruși în privința 'legalității recunoașterii independenței' celor trei țări baltice — Lituania, Letonia și Estonia — intervine pe fondul temerilor tot mai mari ale statelor de la Marea Baltică privind o posibilă agresiune din partea Rusiei.
Moscova consideră însă aceste temeri nefondate, președintele Vladimir Putin dând recent asigurări că Rusia nu are planuri agresive și nu amenință pe nimeni în lume și că puterea sa militară este construită exclusiv în scop defensiv, mai scrie newsru.com.