Regele Charles al III-lea a mers într-unul din cele mai sfinte locuri din tot estul Londrei și s-a expus cu șosete rupte în public. Charles și regina consoartă Camilla au vizitat miercuri o moschee istorică de pe Brick Lane, în estul Londrei, simbolul comunității din Bangladesh în Londra. Membrii familiei regale britanice au fost întâmpinați de un grup de dansatori cu costume tradiționale colorate care au așternut petale de flori în calea lor către moschee.
Pentru eveniment, regele Charles a ales un palton lung de culoare neagră, peste o cămașă și o cravată, în timp ce Camilla a îmbrăcat o haină lungă, elegantă, albă. Când au ajuns la moschee, Camilla și-a pus pe cap un batic.
Aceștia s-au oprit să dea mâna și să schimbe câteva cuvinte cu unii dintre oamenii care i-au așteptat în fața lăcașului de cult.
O fotografie făcută în interior cu regele Charles în șosete a devenit virală după ce a dezvăluit că accesta avea o șosetă ruptă. Când a venit timpul să-și scoată pantofii, pentru a respecta obiceiurile din interiorul moscheii. În imagine se observă o gaură în șoseta de pe piciorul său drept.
Internauții nu au fost însă atât de revoltați după viralizarea șosetei rupte a regelui Charles. Ei au comentat că regele „este unul de-al nostru, dintre noi”, „este exact ca noi” sau „regele Charles este cu adevărat unul dintre noi! Majoritatea dintre noi au cel puțin o pereche de șosete cu o gaură", relatează Daily Express.
Averea moștenită de Charles după decesul Reginei Elisabeta a II-a este estimată ca fiind undeva între 370 și 430 milioane de lire, în bunuri personale, care includ obiecte de artă, bijuterii, investiții imobiliare și de altă natură, dar și castelele Balmoral și Sandrigham.
Vizita la moschee are loc cu exact trei luni înainte ceremoniei oficiale de încoronare a lui Charles. Palatul Buckingham a anunțat că ceremonia de încoronare va dura trei zile - 6-8 mai 2023. fi un eveniment de trei zile, care va începe pe 6 mai și se va încheia pe 8 mai.
Sursă Foto: Profi Media