Liderii politici nu-şi murdăresc pantofii degeaba. O ieşire la inundaţii trebuie să-i pună într-o lumină bună, fără haine pretenţioase, mereu cu cizme, iar acolo unde se poate nu strică şi o mână de ajutor.
Germania a fos lovită de inundaţii severe în vara anului trecut. Angela Merkel a fost mereu în mijlocul sinistraţilor. A ajutat la construirea digurilor din saci de nisip, a inspectat baraje şi a discutat cu oamenii şi le-a ascultat problemele. Câteva luni mai târziu, a fost realeasă cancelar al Germaniei.
În aceeaşi perioadă a anului trecut, şi Ungaria s-a confruntat cu inundaţii, iar premierul Viktor Orban a fost la datorie. Aproape zilnic a inspectat satele ameninţate de inundaţii şi s-a asigurat că toate planurile de apărare împotriva viiturilor sunt respectate.
Nici măcar premierul britanic nu a avut nevoie de barcă la inundaţiile puternice din decembrie, care au lovit sud-vestul Marii Britanii. A fost suficient să încalţe o pereche de cizme din cauciuc pentru a ajunge la sinistraţi.
Un exemplu real de implicare l-au dat şi prinţul William şi fratele său Harry. Cu apa până la genunchi, cei doi au ajutat la încărcarea de saci cu nisip pentru construirea de diguri în zonele sinistrate. Şi tatăl lor, mai în vârstă, a fost alături de britanicii afectaţi de inundaţii în iarna acestui an. Prinţul Charles i-a vizitat cu barca în zone în care apa era foarte adâncă.