Hagibis a atins uscatul sâmbătă seara venind din Pacific, însoţit de rafale de vânt de circa 200 kilometri la oră şi precedat de ploi torenţiale, soldate cu alunecări de teren şi ieşirea din matcă a mai multor râuri.
Mass-media japoneze au raportat cel puţin 35 de morţi, iar potrivit agenţiei de presă Kyodo alte circa 20 de persoane erau în continuare date dispărute. Cifrele oferite de autorităţi, datând de duminică seara, indicau un număr mai mic de morţi şi urmează să fie revizuite luni.
Victimele au murit îngropate de alunecări de teren, înecate în casele lor sau în vehiculele luate de ape.
În regiunea centrală Nagano, în special, un dig a căzut, deversând apele râului Chikuma asupra unei zone rezidenţiale ale cărei case au fost inundate până la etajul al doilea.
Peste 110.000 de salvatori, inclusiv 31.000 de soldaţi ai Forţelor japoneze de autoapărare, au fost mobilizaţi, potrivit guvernului.
Elicopterele au salvat rezidenţi refugiaţi pe balcoane sau pe acoperişurile caselor. Una dintre aceste operaţiuni, desfăşurată duminică în regiunea Fukushima (nord-est) s-a transformat în tragedie atunci când o septuagenară a căzut de la 40 de metri în timp era evacuată cu ajutorul unui elicopter.
Printre victimele taifunului se numără membrii echipajului unei nave cargo care s-a scufundat sâmbătă seara în apele agitate ale Golfului Tokyo.
"Douăsprezece membri ai echipajului se aflau la bord. Cinci chinezi au fost găsiţi morţi ", a declarat pentru AFP un responsabil din cadrul gardei de coastă.
Alţi patru membri ai echipajului au fost salvaţi, iar căutările au fost reluate luni pentru a găsi ultimii trei dispăruţi. Pentru această operaţiune, au fost mobilizate unsprezece ambarcaţiuni, două elicoptere şi o duzină de scafandri.
Premierul japonez Shinzo Abe a promis că guvernul va face tot posibilul în ceea ce priveşte asistenţa umanitară la o întâlnire de criză duminică seara. "Prioritatea absolută este salvarea de vieţi", a completat el.
Zeci de mii de oameni şi-au găsit refugiu în adăposturi, fără garanţia de a se putea întoarce curând la casele lor.
Circa 57.500 de gospodării din întreaga ţară nu aveau încă curent luni dimineaţă, iar aproximativ 120.000 nu mai aveau acces la apă potabilă.
Hagibis a paralizat transportul în regiunea metropolitană Tokyo în acest weekend prelungit de o luni liberă, însă majoritatea legăturilor feroviare şi aeriene au fost reluate luni.
Taifunul a provocat şi anularea a trei meciuri din cadrul Cupei Mondiale la Rugby, organizate în arhipelagul japonez. Cu toate acestea, meciul decisiv dintre Japonia şi Scoţia a avut loc duminică seară, echipa Japoniei obţinând o victorie importantă (28-21), care a propulsând-o în sferturile de finală ale turneului, pentru prima dată în istoria sa. Un minut de reculegere a fost ţinut pe stadion înainte de începerea meciului, iar echipa japoneză a dedicat victoria victimelor taifunului.