Astfel, Igor Dodon a fost comparat cu un „turist” la Kremlin și cu o persoană care nu prea contează.
Regizorul Tigran Keosaian, prezentatorul unei emisiuni de politică externă, și-a permis mai multe remarci umilitoare la adresa președintelui Igor Dodon, după întrevederea cu Vladimir Putin. „Putin a intrat în sală şi tuturor le-a fost clar cine este țarul şi cine e dodonul”, a spus Keosaian.
O altă remarca răutăcioasă la adresa lui Igor Dodon a fost: „Preşedintele Moldovei a intrat în sală, atunci când i s-a permis acest lucru, cu mersul unui om pe care îl cheamă Dodon. Putin era gata să se întâlnească cu orice „dodon””, a continuat prezentatorul.
„Delegaţia rusă încerca să ghicească dacă Dodon ar fi bun pentru postul de guvernator al Moldovei. Moldova este prietenoasă, aşa că au decis să nu o sperie. În aer plutea o aromă de tencuială moldovenească şi aligote”, a mai spus Keosaian.
Acesta a făcut mișto și de vinurile moldovenești, despre care Dodon a vorbit în cadrul întrevederii cu Putin: „Ajunge să mai spunem că vinul moldovenesc este marfă”.
De asemenea, Tigran Keosaian a mai sugerat că Putin, precum și cei care-l însoțeau la întrevederea cu Dodon, erau foarte plictisiți și încercau să-și imagineze ce este Moldova.