'Locuitorii acestor țări (Siria, Irak), mai ales cei aflați în teritoriile controlate de Daesh (gruparea Statul Islamic), sunt martirizați și fug. Ei sunt victimele aceluiași sistem terorist', a argumentat șeful statului francez, citat de AFP. 'Iată de ce este vital ca Europa să-i primească cu demnitate pe cei care au drept de azil, dar și să-i repatrieze pe cei care nu au acest drept', a mai spus Hollande într-un discurs rostit în fața parlamentului francez, la trei zile după atentatele soldate cu 129 de morți și 352 de răniți. Se știe în prezent că cinci dintre cei șapte teroriști kamikaze au avut legături cu jihadiștii din Siria și se pare că unul dintre acești cinci a ajuns în Europa odată cu valul de migranți, scrie Agerpres.
În opinia liderului de la Elysee, soluția prevenirii unor astfel de atentate stă în îmbunătățirea controlului la frontierele externe ale Uniunii Europene. 'Dacă Europa nu-și controlează frontierele externe, în acest caz — și o vedem astăzi sub ochii noștri — ne vom întoarce la frontierele naționale. (...) Acesta ar însemna destrămarea Uniunii Europene', consideră de asemenea președintele francez.
După ce atentatele de la Paris au readus în discuție riscurile de securitate pe care le implică sosirea sutelor de mii de migranți musulmani în Europa, politicienii care susțin primirea acestora au căutat la rândul lor argumente în favoarea continuării acestei politici. Astfel, guvernul german, criticat adesea pentru politica ușilor deschise față de migranții extracomunitari, a cerut să nu se facă asocieri între atentatele de la Paris și prezența refugiaților, un purtător de cuvânt al Ministerului german de Interne, citat de agenția EFE, sugerând că unii dintre cei care fac astfel de asocieri sunt 'agitatori' ce profită de situație pentru a-și atinge scopurile.
Și președintele american Barack Obama a cerut să nu se facă 'o legătură între problema refugiaților și cea a terorismului', considerând la rândul său că 'oamenii care fug din Siria sunt cei care suferă cel mai mult din cauza terorismului'.