Conform sondajului, în rândul alegătorilor hispanici, Hillary Clinton are o susţinere de 65%, iar Donald Trump de doar 17%. Candidatul libertarian Gary Johnson este creditat cu 9%, iar Jill Stein, din cadrul Partidului Verzilor, cu 2%, informează site-ul Politico.com.
Majoritatea vastă a electoratului hispanic - 80% - au percepţii negative faţă de Donald Trump.
Rezultatele nu sunt surprinzătoare. La începutul campaniei electorale, politicianul republican a criticat dur imigranţii latino-americani, afirmând că mulţi sunt "violatori", după care a promis construirea unui zid la frontiera Statelor Unite cu Mexicul. Recent, Donald Trump şi-a nuanţat abordarea, afişând o anumită flexibilitate faţă de imigraţia ilegală.