Clubul Bataclan este situat în apropiere de redacţia Charlie Hebdo, unde a avut loc atentatul terorist din luna ianuarie, soldat cu 17 victime. Un martor citat de The Telegraph a oferit detalii de la faţa locului: "Oamenii au intrat şi au început să tragă direct. Toată lumea a căzut la pământ! Am văzut Iadul. Am luat-o pe mama şi ne-am ascuns. Cineva de lângă noi ne-a spus că au plecat şi atunci am fugit afară. Mă gândeam doar cum să scap! Am ieşit acum, dar cred că sunt încă oameni înăuntru. E un coşmar! Un coşmar", a povestit Louis, care a precizat şi că atacatorii strigau "Allah Akbar".