Un document în arabă și engleză, cu 42 de puncte, a fost făcut public pe site-ul de internet al Hamas la începutul conferinței de presă susținute la Doha de liderul în exil al organizației, Khaled Mashal, notează Agerpres.
Acceptarea frontierelor din 1967, anterioare ocupației israeliene a Cisiordaniei, a Fâșiei Gaza și a centrului istoric al Ierusalimului nu este însă echivalentă în niciun caz cu recunoașterea Israelului, a explicat recent agenției France Presse un înalt oficial al Hamas.
Biroul premierului israelian Benjamin Netanyahu a reacționat calificând documentul Hamas ca mincinos, iar departamentul ministerului apărării care răspunde de teritoriile ocupate a apreciat că "mișcarea teroristă Hamas își bate joc de întreaga lume încercând să se prezinte prin acest așa-zis document drept o organizație luminată și dezvoltată".
Hamas este considerată de Uniunea Europeană, Statele Unite și Israel o organizație teroristă, iar statutul din 1988 al organizației nu recunoaște dreptul la existență al statului evreu.
Amendamentul la statut a fost prezentat cu numai două zile înainte de întâlnirea dintre președintele american, Donald Trump, și liderul palestinian Mahmoud Abbas.