Autoritatea feroviară a pus la dispoziţia jurnaliştilor BBC o statistică a incidentelor de trafic din perioada aprilie 2017 - februarie 2018. Astfel, într-un interval de 10 luni, mai mult de 52.000 de trenuri n-au oprit în toate gările de pe traseu. Cele mai frecvente situaţii de a "sări staţia" au fost înregistrate în sud-estul Angliei
Explicaţia este că diversele companii feroviare sau chiar autoritate de fluidizare pot lua decizii privind trecerea fără oprire prin gările mici, în situaţii de mare întrziere, mai ales în orele de vârf.
Oficialii din departamentul pentru transport au explicat pentru BBC că astfel de situaţii, chiar dacă nedorite, sunt inevitabile, pentru că nivelul transportului feroviar a atins cel mai înalt nivel din istorie."În ciuda acestor situaţii regretabile pentru pasageri, pe ansamblu mai puţín de 1% din trenuri nu fac staţie, dar asta ajută la fluidizarea traficului pentru celelalte 99%".