"Suntem în război cu grupul terorist Stat Islamic în Irak şi Levant, aşa cum suntem şi cu reţeaua Al-Qaida", a declarat Hagel.
"Dar distrugerea grupului SIIL va necesita nu doar eforturi militare, ci şi progrese politice în regiune, parteneri eficienţi în Siria şi Irak", a explicat şeful Pentagonului.
Grupul terorist Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Siria, Stat Islamic în Irak şi Levant - SI/SIIS/SIIL) ocupă vaste regiuni din estul Siriei şi din nord-vestul Irakului, unde a instituit un "califat islamic". Gruparea teroristă sunnită a decapitat doi cetăţeni americani şi un britanic.
Atacurile aeriene pe care Statele Unite intenţionează să le efectueze împotriva grupării Statul Islamic în Siria vor viza "sanctuare" ale jihadiştilor, a anunţat secretarul american al Apărării Chuck Hagel marţi, într-o audiere în Senat, relatează AFP.
Hagel a declarat că raidurile americane vor viza "sanctuarele (grupării) Statul Islamic în Siria. Acest lucru include centrele de comandament, capacităţile logistice şi infrastructurile".
Alături de el, generalul Martin Dempsey, şeful Statului Major interarme, a avertizat că această campanie aeriană nu va semăna cu cea din 2003, în Irak, împotriva lui Saddam Hussein. Numită la vremea respectivă "shock and awe" (şoc şi groază), ea miza pe o dominare rapidă a inamicului.
Această campanie împotriva grupării Statul Islamic "va fi cumplită şi lungă", a subliniat generalul Dempsey.
Forţele aeriene americane au efectuat, începând de la 8 august, 162 de raiduri împotriva unor poziţii jihadiste în Irak, un "cancer" în opinia preşedintelui Barack Obama.
Deşi Obama şi-a exprimat intenţia de a-i viza pe jihadişti în Siria, niciun atac american nu a avut loc, până acum, pe teritoriul sirian.
"Dacă atacaţi Statele Unite, nu veţi fi în securitate nicăieri", sublinia preşedintele american miercuri, într-un discurs televizat.