”Pentru România este un pericol și dacă Putin va prefera pace. Rusia are un sistem tentacular foare precis și foarte dur în a te subjuga, iar un stat precum România va fi victimă sigură”, afirmă Gușă.
Consultantul politic subliniază că SUA ne vor sprijni dacă le cerem asta, ceea ce până acum n-am făcut din cauza unor politicieni slabi care ”au plecat capul” în fața partenerului strategic.
”Am avut politicieni foarte slabi. În actualul context noi trebuie să cerem statului american un parteneriat real în baza căruia să fie bucuros să ne apere. Dacă SUA pierde România ca influență, pierd Europa. Pierd influența la Marea Neagră. SUA nu-și poate permite asta”, atrage atenția Cozmin Gușă.
Consultantul politic susține că din cazua unui ”sistem” instaurat în vremea când Traian Băsescu era președinte, politicienii români nu mai știu să-l trateze pe ambasadorul Statelor Unite ca pe un intermediar, ci merg în fața sa cu o atitudine nejustificat de umilă.
”Am vrut să aflu ceva de la SUA, am mers la Washington și am stat de vorbă cu ei, pentru că acolo am cu cine. Oamenii politici români și-au făcut un obicei să meargă la ambasadorul SUA cu capul plecat în loc să-l trateze ca pe un intermediar între ei și liderul SUA”, explică Gușă.
În opinia sa, scandalul Microsoft trebuia folosit ca pe o oportunitate de negociere. ”Un stat folosește o oportunitate precum Microsoft pentru a negocia - 'Cum acoperim paguba comună?' - 'Pot să-mi folosesc diplomația acolo unde tu nu poți'", susține consultantul politic.