"Grecia susţine planul de construire a unei conducte de gaz natural care să fie o prelungire a gazoductului Turkish Stream", a declarat Panos Skourletis, la ceremonia de preluare a portofoliului de ministru elen al Energiei, potrivit Mediafax.
La rândul său, fostul ministru grec al Energiei, Panagiotis Lafazanis, a declarat că "proiectul rus va oferi multe avantaje pentru că Rusia va deţine o participaţie de 50% şi pentru că tarifele vor putea fi mai mari".
Compania greacă Energy Investments Public Enterprise (EIPE S.A.) şi grupul rus VEB Capital vor fi parteneri în proiectul care va costa circa două miliarde de dolari. Lucrările de construcţie vor fi suportate în totalitate de Rusia, putând crea 20.000 de locuri de muncă în Grecia.
Preşedintele rus, Vladimir Putin, a anunţat proiectul Turkish Stream în decembrie 2014. Gazoductul ar urma să înceapă din apropierea oraşului rus Anapa, situat în provincia Krasnodar, pe litoralul nordic al Mării Negre. Gazoductul ar urma să traverseze Marea Neagră până în oraşul turc Kiyikoy, de unde ar exista ramificaţii spre Europa Occidentală.