Potrivit sursei citate, ultimul lider al Uniunii Sovietice a afirmat că Vladimir Putin conduce cu ajutorul unor persoane fără scrupule, ceea ce duce la creşterea fenomenului corupţiei. Gorbaciov a mai spus opoziţia ar fi cu mult mai largă şi consolidată dacă în Rusia alegerile ar fi libere.
În acelaşi tmp, Mihail Gorbaciov susţine că este inadmisibil faptul că forţele de securitate deţin o poziţie dominantă şi că este apreciat în Occident pentru că a facilitat destrămarea paşnică a imperiului sovietic, dar este mult mai puţin popular în propria ţară. Potrivit Euractiv.com, este pentru prima dată când Mihail Gorbaciov face astfel de comentarii referitoarea la actualii lideri ai Rusiei.
La începutul interviului, Gorbaciov spune că Putin guvernează prin intermediul prietenilor „din timpul şcolii, oameni cu care a jucat fotbal pe aceeaşi stradă”. „Fostul lider sovietic consideră că Putin şi-a trădat poporul, prin menţinerea proprietăţii publice, pretinse reforme şi creşterea fenomenului corupţiei. El a adăugat că se observă, la nivel mondial, o revenire la regimurile autoritare şi dictatoriale”, scrie sursa citată.