Un politician rus de rang înalt a publicat vineri o fotografie în care apare strângând în mâini un baros care i-a fost trimis de şeful grupului de mercenari Wagner, instrument adoptat ca simbol al răzbunării, de când un baros similar a fost folosit pentru a ucide un dezertor din Wagner anul trecut, relatează Reuters.
Darul macabru părea să-i fi fost trimis în semn de mulţumire lui Serghei Mironov, lider în parlament al Rusiei Juste, un partid loial Kremlinului, pentru sprijinul acordat grupului Wagner şi faptele sale de arme pe câmpul de luptă în estul Ucrainei, relatează agerpres.ro.
Mironov, fost paraşutist, a salutat grupul Wagner, care se autointitulează companie militară privată, drept "formaţiune militară eroică" după ce a condus o operaţiune prin care forţele ruse au capturat în luna aceasta oraşul ucrainean Soledar.
Politicianul rus a postat o fotografie în care pozează cu barosul primit în dar pe conturile sale de socializare, mulţumindu-i lui Evgheni Prigojin, fondatorul Wagner, pentru acest cadou neobişnuit. Capul de metal al barosului poartă sigla Wagner şi este ornat cu o mulţime de imagini ale unor cranii.
"Îi mulțumesc lui Evgheni Prigojin pentru cadou. Acesta este un instrument util. Cu ajutorul lui, toți împreună vom da o lovitură redutelor naziste care vor să ne distrugă ţara. Toți dușmanii noștri să realizeze că vor eșua. Viitorul Rusiei depinde de noi”, a transmis Mironov, care, la fel ca mulţi alţi politicieni ruşi, descrie războiul din Ucraina ca pe o luptă existenţială pentru supravieţuirea Rusiei împotriva unui Occident malefic.
Благодарю Евгения Пригожина за подарок. Это полезный инструмент. С его помощью все вместе мы пробьём редуты нациков, поставивших своей целью уничтожение нашей страны. Пусть все наши недруги осознают, что у них ничего не получится. От нас зависит будущее России.
— Сергей Миронов (@mironov_ru) January 20, 2023
России быть! pic.twitter.com/B5i8dBKdlf
Ucraina şi Occidentul resping această caracterizare, afirmând că singurul lor scop este să împingă forţele ruse afară din Ucraina, după ce acestea au invadat-o în februarie trecut. În timp ce Kremlinul susţine că grupuri ca Wagner sunt libere să lucreze în străinătate, activităţile companiilor militare private în interiorul Rusiei sunt interzise din punct de vedere tehnic.
Mironov a declarat marţi că activităţile grupului Wagner ar trebui să fie legalizate şi în interiorul Rusiei, afirmând că partidul său a elaborat proiectul de lege necesar.
POUR LA LEGALISATION OFFICIELLE DES COMPAGNIES MILITAIRES PRIVEES
— Bil Boul (@BilBoul10861633) January 20, 2023
Le chef du Parti politique "Russie Juste" (*) Sergey Mironov a félicité "Wagner" depuis la tribune de la Douma d\"Etat et a proposé de légaliser "cette formation militaire héroïque". pic.twitter.com/xxfcJGaNCD
În aceste zile, Ministerul britanic al Apărării a anunțat, pe baza informațiilor deținute, că grupul de mercenari Wagner s-a înregistrat în Rusia ca firmă de consultanță.
După ce a evitat mult timp lumina reflectoarelor, fondatorul Wagner, Evgheni Prigojin, şi-a asumat o mai mare vizibilitate în ultimele luni, criticând comandanţii militari ai forţelor armate pentru eşecurile lor pe câmpul de luptă şi exprimându-şi propriile opinii cu privire la diferite probleme politice. Prigojin a vorbit despre baros ca despre un simbol al răzbunării care trebuie folosit împotriva celor pe care îi consideră trădători. În noiembrie, un videoclip neverificat a apărut pe un canal de social media asociat grupului Wagner care arăta pe cineva folosind un baros pentru a ucide un luptător Wagner care se predase forţelor ucrainene şi afirmase că vrea să lupte de partea lor.
Prigojin a spus iniţial că aceasta ar fi "o moarte de câine pentru un câine", dar nu a revendicat responsabilitatea directă pentru crimă în numele Wagner, iar ulterior a sugerat, fără dovezi, că în spatele acesteia s-ar fi aflat forţe străine, potrivit Reuters.