Momentul emoţionant al tatălui îndurerat care îmbrăţişează un imam a fost surprins video.
Javier Martine şi-a pierdut fiul de 3 ani, Xavi, cea mai tânără victimă a atacului terorist de la Barcelona, când o dubă a intrat în pietonii aflaţi pe bulevardul Las Ramblas.
În acea zi, Xavi şi părinţii săi se aflau la Barcelona în timpul unei vizite la rude.
El a fost cea mai mică victimă a atacurilor teroriste din Barcelona şi Cambrils de pe 17 august, care au dus la moartea a 15 oameni, informează Mediafax.
Unchiul băieţelului, Francisco Lopez Rodriguez, a murit la rândul său în urma impactului.
BBC a postat un video în care Martinez îl îmbrăţişează pe imamul local Driss Salym, în Rubi, Barcelona.
The father of the youngest victim of the Barcelona attacks embraces an imam in an emotional show of unity https://t.co/TS7I0oEvcT pic.twitter.com/cj05zyLwLe
— BBC News (World) (@BBCWorld) August 26, 2017