'Știm că și Germania este o țintă a teroriștilor și de aceea o amenințare generală nu poate fi exclusă, dar pentru moment nu există niciun indiciu al țintelor de atacat și autoritățile sunt foarte, foarte alertate', a declarat oficialul german pentru postul public de televiziune ARD. Pe de altă parte, ministrul de interne german Thomas de Maiziere se va deplasa miercuri la Istanbul și va vizita locul atentatului.
El se va întâlni cu omologul său turc, împreună cu care va avea o conferință de presă comună.
Cancelarul german Angela Merkel a anunțat marți seară că 'cel puțin opt germani' se află printre persoanele ucise în atentatul de marți din cartierul Sultanahmet.
În atac au fost rănite alte 15 persoane, printre care nouă germani. Unele dintre victimele germane participau la o excursie organizată de compania berlineză Lebenslust Touristik. Acest atentat a survenit în condițiile în care Turcia se află deja în stare de alertă după cel mai sângeros atentat din istoria sa, comis în octombrie 2015 în fața gării centrale din Ankara și soldat cu 103 morți.