"UE va avea tot 28 de membri, deoarece mă aștept la un nou referendum pentru independență în Scoția, care va reuși de data asta", a declarat Gunther Krichbaum, membru al partidului Angelei Merkel și președintele comisiei de Afaceri Europene în Parlament.
"Ar trebui să răspundem rapid unei cereri de aderare care vine din partea unui stat pro-UE", a spus oficialul ziarului Welt am Sonntag.
Marea Britanie în care Scoţia a decis să rămână în urmă cu aproximativ doi ani a dispărut odată cu votul pentru Brexit, a declarat duminică premierul scoţian, Nicola Sturgeon, subliniind că un nou referendum pentru independenţa teritoriul este “foarte probabil”, relatează AFP, citată de News.ro.
“Marea Britanie în care a votat Scoţia să rămână în 2014 nu mai există”, spus Sturgeon.
“Voi face totul pentru a apăra interesele scoţienilor”, a adăugat ea.
Spre deosebire de englezi, majoritatea scoţienilor au votat joi, la referendum, pentru rămânerea în Uniunea Europeană.
Autorităţile de la Edinburgh au avertizat, la scurt timp după anunţarea rezultatelor referendumului, că teritoriul şi-ar putea cere din nou independenţa de Londra şi că vor face totul pentru a “proteja locul Scoţiei în UE”.
Pe de altă parte, Comisia Europeană a subliniat sâmbătă că Scoţia face parte din Marea Britanie, i se aplică prevederile constituţionale, iar Bruxelles-ul nu va face alte speculaţii.
Un sondaj dat publicităţii duminică arată că 59% dintre persoanele intervievate vor ca Scoţia să se despartă de Marea Britanie. În 2014, la un referendum organizat în acest sens, 45% dintre alegători au votat pentru independenţă. Mulţi au votat împotrivă de teamă că, în cazul obţinerii independenţei, Scoţia ar fi rămas în afara UE. În consecinţă, ţara a rămas în Regatul Unit.