Președintele nu a oferit un nume pentru viitorul ambasador al României de la Washington.
George Cristian Maior a fost acreditat în calitate de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Statele Unite ale Americii de președintele României, prin decret prezidențial, la 29 iunie 2015, începându-și oficial mandatul odată cu prezentarea scrisorilor de acreditare președintelui Statelor Unite ale Americii, Barack Obama, la 17 septembrie 2015.
Este profesor universitar și coordonator de doctorat în cadrul Departamentului de Relații Internaționale și Integrare Europeană al Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative din București. A publicat numeroase articole și cărți referitoare la drepturile omului, concepte de drept public, precum și pe teme de relații internaționale, gândire strategică, studii de securitate și de intelligence.