"Israelienii au voinţa şi determinarea necesare pentru a suporta o operaţiune de lungă durată vizând distrugerea mişcării Hamas", afirmă Danny Danon, adjunctul ministrului israelian al Apărării.
Cei trei adolescenţi israelieni dispăruţi în Cisiordania din 12 iunie au fost găsiţi morţi luni seară, anunţă surse oficiale israeliene citate de site-ul Ynetnews.
Cadavrele celor trei adolescenţi au fost descoperite luni seară în zona Khirbet Aranava, în apropiere de oraşul Hebron, în Cisiordania.
O reuniune de urgenţă a Cabinetului israelian de securitate este programată luni la ora 21.30 (21.30, ora României), la Ierusalim, fiind foarte probabil să se decidă o operaţiune militară contra mişcării islamiste Hamas, care deţine controlul asupra teritoriului palestinian Fâşia Gaza.
Cei trei adolescenţi israelieni - Eyal Yifrah (în vârstă de 19 ani), Gil-Ad Shaer (16 ani) şi Naftali Frenkel (16 ani) - dispăruseră pe 12 iunie în Cisiordania. Naftali Frenkel are şi cetăţenie americană. Israelul afirmă că cei trei au fost răpiţi de o celulă a mişcării islamiste Hamas, ameninţând cu operaţiuni militare în Cisiordania şi Fâşia Gaza.