Premierul polonez a numit intenţia lor de a tranzita ţara drept o provocare şi a spus că nu există loc de negociere. Refuzul a fost motivat în principal din cauza notificării târzii, cu mai puţin de o săptămână înaintea pornirii acestui marş. Ministrul polonez al Afacerilor Externe a argumentat că grupul nu a oferit detalii despre itinerar şi numărul de participanţi şi prin urmare nu se vor putea asigura condiţiile necesare de securitate pentru ca tranzitul să se desfăşoare fără probleme. Şeful diplomaţiei ruse a spus că refuzul este motivat politic şi s-a declarat revoltat de această hotărâre.
Motocicliştii, cunoscuţi pentru relaţiile lor apropiate cu liderul de la Kremlin, sunt incluşi pe lista de sancţiuni a Uniunii Europene. Ei ar fi contribuit la recrutarea de luptători pentru mişcarea separatistă din estul Ucrainei. Intenţia "Lupilor nopţii" este de a trece pin Belarus, Polonia, Cehia, Slovacia, Austria şi de a ajunge în Germania la 9 mai pentru a marca acolo Ziua Victoriei.