Donald Trump a anunțat miercuri învingerea Statului Islamic și începerea retragerii trupelor americane din Siria. Dar aliații străini ai SUA, cât și voci importante din Partidul Republican, au atras atenția că mișcarea ar putea permite o resurgență a militanților islamiști, care sunt încă prezenți în număr mare în Siria și Irak, chiar dacă nu mai controlează teritorii importante, notează BBC.
Nu în ultimul rând, spun criticii, retragerea SUA ar oferi mână liberă Rusiei, Iranului și Turciei și ar reprezenta o trădare a kurzilor, principala forță în lupta împotriva Statului Islamic.
Un avertisment important a venit din partea senatorului republican Lindsey Graham, un suporter al lui Trump, care a subliniat că retragerea celor aproximativ 2.000 de militari SUA din Siria ar fi o greșeală ”în stilul Obama”.
”O retragere americană în acest moment ar reprezenta o mare victorie pentru ISIS, Iran, Bashar al-Assad și Rusia”, a spus acesta într-o declarație.
În acest timp, guvernul Marii Britanii s-a distanțat de concluzia lui Trump potrivit căruia ISIS ar fi fost învins. ”Multe mai rămân de făcut și nu trebuie să ignorăm periocolul pe care (Statul Islamic) îl reprezintă încă”, a precizat o declarație a Ministerului de Externe de la Londra.
În schimb, Rusia a salutat veselă anunțul lui Trump. ”Decizia ar putea aduce perspective reale pentru o rezolvare politică” a situației din Siria, a spusn Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe de la Moscova.
Kurzii care au luptat în prima linie împotriva Statului Islamic, cu sprijinul SUA, s-au văzut însă abandonați, și asta într-un moment în care Turcia a semnalat o posibilă ofensivă împotriva lor. Un purtător de cuvânt al autorităților kurde din nord-estul Siriee a precizat că decizia SUA va avea un impact asupra întregii regiuni.
În jur de 2.000 de militari americani se află în prezent în zona kurdă din nordul Siriei. Trump a promis de mai multă vreme retragerea lor, iar împlinirea acestei promisiuni i-ar putea oferi puncte electorale.
Un raport recent al SUA arăta că în jur de 14.000 de militanți ISIS se află încă în Siria - alături de alții din Irak - și aprecia că aceștia vor continua un război de gherilă, în încercarea de a-și reconstrui rețelele și teritoriul.