Bărbatul a povestit că sora lui, Hasna Ait Boulahcen, nu era absolut deloc interesată de religie, nu citise niciodată Coranul şi era o persoană "petrecăreaţă".
Potrivit lui Youssouf, tânăra în vârstă de 26 de ani începuse să poate tradiţionalul văl islamic abia în urmă cu o lună, până atunci postând deseori fotografii provocatoare pe reţelele de socializare. Spre exemplu, într-una dintre poze, Hasna Ait apărea goală, într-o cadă, scrie Daily Mail.
"Îşi petrecea timpul criticând absolut orice. Refuza să accepte orice sfat", a mărturisit fratele femeii, precizând că el şi sora lui rupseseră legătura în urma că cinci ani.
"Ea trăia în lumea ei. Nu era interesată să înveţe mai multe despre religia ei. Nu am văzut-o niciodată deschizând Coranul. Era în permanenţă cu telefonul în mână, uitându-se pe Facebook sau WhatsApp. I-am spus să se oprească din toate aestea, dar nu a vrut să mă asculte. A ignorat toate încercările mele de a-i da un sfat, spunându-mi că nu sunt eu tatăl ei sau soţul ei, aşa că ar trebui să o las în pace. În rarele ocazii în care vorbeam cu ea, îi spuneam să se poarte mai frumos, să îşi schimbe atitudinea şi să fie mai atentă la modul în care se îmbracă", a adăugat el.
Pe de altă parte, în timpul celei mai recente discuţii purtate cu sora lui, Youssouf spune că tânăra părea să fie în depresie: "Sâmbătă (a doua zi după atentatele din Paris, n. red) la 19.00, m-a sunat pentru că eu o sunasem mai devreme. Vorbea de parcă avea de gând să renunţe la viaţă".
Bărbatul a povestit că a aflat de la televizor că femeia s-a aruncat în aer.
Hasna Ait Boulahcen și-a detonat centura cu explozibili pe care o purta în momentul în care trupele speciale ale Poliției franceze, susținute de militari, au luat cu asalt un apartament din suburbia pariziană Saint Denis.