Cazeneuve a spus că noua structură va trebui să preia unele dintre atribuțiile operațiunii 'Sentinelle', în virtutea căreia 10.000 de soldați au fost desfășurați pe teritoriul francez după atacul de la sediul publicației Charlie Hebdo, din ianuarie 2015.
Președintele francez Francois Hollande a anunțat crearea unei gărzi naționale după ce doi jihadiști l-au ucis pe preotul catolic Jacques Hamel în altarul bisericii din Saint-Etienne-du-Rouvray (departamentul Seine-Maritime, nord-vestul Franței).
Cei doi autori ai atacului, Adel Kermiche și Abdel Malik Petitjean, care locuiau la 700 km distanță unul de altul și care făcuseră cunoștință doar cu câteva zile înaintea crimei printr-un e-mail criptat pe internet, au fost împușcați de poliție după luarea de ostatici în biserică.
În seara de 14 iulie, Ziua Națională a Franței, un alt atac revendicat de gruparea Stat Islamic a fost comis la Nisa (sudul Franței), 84 de persoane fiind ucise. Șeful statului francez a afirmat că noua forță ar trebui să fie operațională cât mai rapid posibil. Consultări parlamentare în această privință vor avea loc în luna septembrie. Franța a avut o Gardă Națională între anii 1789 și 1872, membrii ei jucând un rol important în mișcările revoluționare din perioada respectivă.