'Au avut loc lovituri aeriene în această dimineață în Irak', a afirmat Stephane Le Foll. Totodată, președintele François Hollande a decis coborârea în bernă a drapelelor 'vineri, sâmbătă și duminică' în memoria ostaticului executat, a afirmat el la sfârșitul unei reuniuni a Consiliului de Miniștri, urmată de o reuniune a Consiliului Apărării.
Miercuri, președintele francez François Hollande i-a adus un omagiu lui Herve Gourdel, turistul de 55 de ani răpit duminică și executat în Algeria de un grup afiliat jihadiștilor Statului Islamic (SI).
Gruparea Jund al-Khilafa a amenințat luni cu uciderea lui Gourdel, de profesie ghid montan, dacă Franța nu renunță 'în 24 de ore' la loviturile aeriene în Irak, un ultimatum respins marți de șeful statului francez.