Demisia ministrului în vârstă de 63 de ani intervine în contextul în care prim-ministrul Manuel Valls a prezentat miercuri deputaților textul definitiv al proiectului de reformă constituțională privind starea de urgență și privarea de cetățenie. Christine Taubira a exprimat îndoieli în legătură cu intenția guvernului de a-i lipsi de cetățenie în anumite condiții pe francezii condamnați pentru terorism.
Textul propus de guvern prevedea inițial includerea în Constituție a privării de cetățenie pentru persoanele cu dublă cetățenie născute în Franța și condamnate pentru infracțiuni teroriste, o măsură care instituia o diferență de tratament între francezi și a care a provocat o sciziune în rândul stângii. În textul care a fost prezentat miercuri, guvernul a înlăturat orice referire la francezii cu dublă cetățenie, prevăzând totuși privarea de cetățenie la autorii unor crime grave.
'Uneori să reziști înseamnă să rămâi, alteori înseamnă să pleci (...) Fie ca ultimul cuvânt să-l aibă etica și dreptul', a comentat Christiane Taubira pe Twitter.
Francois Hollande și Christiane Taubira 'au convenit asupra necesității de a pune capăt mandatului său în contextul în care dezbaterea privind revizuirea constituției începe în Adunarea națională, astăzi, în comisia legislativă', menționează Palatul Elysée într-un comunicat.
Președinția precizează că demisia a fost acceptată și că Jean-Jacques Urvoas, perceput ca un politician favorabil liniei guvernului în domeniu, o va înlocui în funcție.
Jean-Jacques Urvoas, în vârstă de 56 de ani, este un apropiat al lui Manuel Valls specialist în chestiuni de securitate, care a prezidat până în prezent comisia legislativă a Adunării naționale.