Anchetatorii încearcă să afle rolul pe care Claude Guéant l-a jucat în decizia din toamna anului 2007 de a prefera o instanţă privată în detrimentul justiţiei pentru reglarea litigiului între banca Crédit Lyonnais şi Bernard Tapie privind revânzarea grupului Adidas.
Anchetatorii se întreabă dacă Claude Guéant, fost secretar general la Palatul Elysée, a avut vreo influenţă în decizia de a nu contesta sentinţa prin care omului de afaceri i se ofereau peste 400 de milioane de euro.
Judecătorii suspectează că sentinţa este rezultatul unui "simulacru" de arbitraj organizat cu acordul Preşedinţiei Franţei.