Aceasta a fost audiată, vineri, la Curtea de Justiţie a Republicii în cadrul anchetei privind gestionarea pandemiei. La finalul audierilor, Agnès Buzyn a fost inculpată pentru "periclitarea vieţilor altor persoane".
De altfel, fostul ministru al Sănătăţii în Franţa are şi statut de martor asistat într-un dosar de "abţinere voluntară de a combate o situaţie de calamitate", potrivit publicației RTE.
Agnès Buzyn, ministru al Sănătăţii din mai 2017 până în februarie 2020, a demisionat la începutul pandemiei pentru a candida la primăria Parisului, după retragerea candidatului LREM (partidul de guvernământ) Benjamin Griveaux, în urma unui scandal sexual.
Aceasta nu a câştigat însă cursa, fiind în schimb numită, în ianuarie, responsabil cu monitorizarea afacerilor internaţionale la Organizaţia Mondială a Sănătăţii.
Dat fiind că este vorba de o anchetă mai vastă asupra gestionării pandemiei de către guvernul francez, este de aşteptat ca şi succesorul lui Agnes Buzyn, Olivier Veran, să fie audiat în cursul următoarelor săptămâni de magistraţii CJR, care examinează plângerile împotriva miniştrilor.