Autorităţile i-au găsit fiul înecat la Calais, după ce băiatul de 28 de ani fusese dat dispărut de mai mult timp. Corpul omului era în stare de descompunere, foarte puţine detalii îi relevau identitatea. În timp ce mama bărbatului ştia că e vorba de fiul ei, oamenii legii nu erau aşa de siguri. Totuşi, femeia a demarat organizarea înmormântării pentru o dată precisă, chiar dacă nu avea permisiunea medicului legist să ia trupul neînsufleţit al fiului acasă.
Cum pregătirile, cateringul şi programarea la biserică erau deja plătite şi rezolvate, femeia n-a vrut să mai dea înapoi cu funeraliile. A ţinut înmormântarea cu un sicriu gol. Slujba a fost foarte ciudată pentru rudele decedatului, dar totul a decurs conform planului.
Altfel, nu se ştie deocamdată cât va mai dura autopsia, dar femeia a declarat că în momentul în care autorităţile o vor lăsa, în cele din urmă, să intre în posesia trupului fiului ei, va merge la crematoriu şi va încinera cadavrul.